Se afișează postările cu eticheta Valea Prahovei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Valea Prahovei. Afișați toate postările

Cascada Urlatoarea din Busteni

Cascada Urlatoarea se afla pe versantul estic al Muntilor Bucegi. Se poate ajunge la ea pe doua trasee marcate: unul cu plecare de la telecabina din Busteni, iar altul din Poiana Tapului.


Orasul - statiune Azuga

Harta statiunii Azuga si a partiilor de ski

Orasul Azuga (895 - 1000 m alt.) s-a dezvoltat pe poienile numite in trecut "Luncile intre Prahove". S-a numit "Intre Prahove" pana in 1881, cand s-a inaugurat gara. Este un centru industrial de traditie, oras din 1948, iar dupa 1990 s-a afirmat ca statiune climaterica si de sporturi de iarna.
Este asezata intre paraul Prahovioara si paraul Azuga, acestea fiind de fapt izvoarele raului care de la Azuga in aval, poarta numele de Prahova.
Orasul este intins de-a lungul Vaii Azuga, avand circa 3 km pana la confluenta cu Valea Prahovei. Prima asezare pe locul Azugai a fost un han, semnalat inca din sec. XVIII.
Una din atractiile de baza ale statiunii in perioada de iarna este partia de schi Sorica, una din cele mai apreciate partii de schi din tara. In statiunea Azuga va puteti bucura de plimbarile cu sania trasa de cai sau cu caruta in timpul verii, mountain bike, inchirieri ATV, drumetii sau excursii.

Orasul - statiune Sinaia: Castelul Pelisor

Castelul Pelisor, din fata

Construit intre anii 1899-1902 de arhitectul ceh Karel Liman si decorat de vienezul Bernhard Ludwig, Pelisorul a fost locuit de perechea princiara, Ferdinand si Maria, din 1903.

Castelul Pelisor

Castelul Pelisor, vazut de pe alee

Pelişor are doar 99 de încăperi, faţă de Castelul Peleş cu 160 de încăperi. Întrega casă a fost decorată pentru a fi o reşedinţă prezidenţială, şi poartă amprenta unei personalităţi puternice: regina Maria. Holul de onore este lambrisat cu lemn de stejar. Dormitorul de aur este decorat după planurile şi desenele reginei cu mobilă sculptată în lemn de tei aurit. Tot după planurile reginei a fost decorat şi biroul ei, iar pereţii Camerei de aur sunt decorate cu frunze de ciulini, motiv drag reginei întrucât era emblema Scoţiei, locul natal al ei. Aici au crescut şi copii lor: Carol viitorul rege, Mărioara regina Yugoslaviei, Elisabeta regina Greciei şi Prinţul Nicolae.

Principala sursa: www.welcometoromania.ro

Orasul Campina

Localitatea a fost mentionata documentar în anul 1503, iar in 1593 apare consemnata ca punct de vama pe drumul spre Transilvania. In 1663 devine targ, iar în 1864 este ridicata la rangul de oras. In 1890, la Campina se ridica prima schela petroliera din tara, iar în 1895 se construieste rafinaria ,,Fabrica Noua", pe atunci cea mai mare din Europa. In 1994 orasul Campina a fost declarat municipiu. Localitatea, cu statut de targ în 1663, se dezvolta treptat, beneficiind în 1791 de prima amenajare a drumului pe Valea Prahovei, datorita trupelor austriece.

Municipiul Campina este situat în zona colinara, ca un avanpost al subcarpatilor înaintea campiei, la cca. 1 km de confluenta raului Prahova cu Doftana, pe malul stang al Prahovei. Terasa Campinei, care domina cu 40-45 m vaile celor trei rauri care o delimiteaza, este modelata de o serie de dealuri, care au transformat-o într-o depresiune ferita de vanturile puternice ce bat în campie. Dealurile care înconjoara orasul au înaltimi medii de 600 m si un aspect ce alterneaza între colinar si fragmentat.

Obiective turistice in orasul Campina:

* Biserica "de la Han", numită şi "Biserica de la Brazi", construită în 1883 de Sfântul Colnic de la Cernica, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Este cea mai veche clădire din Câmpina.

* Capela "Hernea", construită în stil baroc în memoria pionierului petrolului câmpinean, Dumitru Hernea.

* Castelul Iulia Hasdeu, creaţia lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, construit în memoria fiicei sale, Iulia Hasdeu (numit şi "Castelul Magului de la Câmpina"), care, alături de cavoul Iuliei Haşdeu din Cimitirul Bellu din Bucureşti, reprezintă una dintre construcţiile unicat realizate aproape exclusiv pe baza informaţiilor şi planurilor transmise de către Iulia (din "lumea de dincolo") în cadrul şedinţelor de spiritism organizate de tatăl său. Aici a scris B. P. Haşdeu lucrarea de esoterism Sic Cogito ("aşa gândesc!") şi tot aici a realizat primele experienţe de psihofotografie.

* Muzeul Nicolae Grigorescu, amenajat în fosta locuinţă a pictorului Nicolae Grigorescu.

* Şcoala Domnească;

* Locuinţa orăşenească dezvoltată – Vila Ştefănescu (Casa cu Grifoni);

* Fostul sediu al Primăriei Municipiului Câmpina.

Castelul Iulia Hasdeu


Este cunoscut sub denumirea populară de "Templul Spiritului". La 97 de kilometri spre nord de Bucureşti, în Câmpina, scriitorul şi istoricul român Bogdan Petriceicu Hasdeu a construit între 1893 şi 1896 palatul pe care l-a dedicat memoriei fiicei sale. . Deasupra intrării principale se găseşte inscripţia "E pur si muove". Numele Iuliei Hasdeu stă gravat pe fiecare dintre cele două scaune din piatră din faţa castelului, iar în mijlocul clădirii se află o sculptură din lemn pictat a lui Isus Cristos, realizată de artistul francez Casciani. În spatele ei, este aşezat bustul Iuliei Hasdeu.
Viaţa Iuliei Hasdeu a fost, încă din primii ani, una extraordinară. „La vârsta de 2 ani şi jumătate ştia deja puţină franceză şi germană”. La 4 ani învăţase să scrie şi să citească, iar la 8 ani neîmpliniţi a absolvit şcoala primară. Tot din această perioadă datează şi primele scrieri literare ale Iuliei. Ca şi cum acest lucru ar fi fost normal pentru vârsta ei, la 11 ani Iulia Hasdeu a absolvit gimnaziul Sf. Sava din Bucureşti, precum şi Conservatorul, secţia Pian şi Canto. Un an mai târziu, Iulia va pleca la Paris împreună cu mama sa. Despărţiţi de distanţă, B.P. Hasdeu şi fiica sa vor fi aproape unul de celălalt prin intermediul scrisorilor. Tatăl îşi îndeamnă fiica să studieze asiduu şi, rămas în ţară, depune eforturi extraordinare pentru a-i asigura condiţiile de studiu. În 1886, Iulia se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii Sorbona din Paris. Îşi stabileşte chiar şi tema lucrării de doctorat, pe care plănuia să o susţină la vârsta de 20 de ani, şi anume „Filosofia populară la Români“.
Curând însă un destin necruţător avea să îl despartă pe B.P. Hasdeu de fiica sa. La începutul anului 1888, sănătatea Iuliei este marcată de primele semne ale unei necruţătoare boli, ftizia. Disperat, cărturarul va începe o goană nebună în sudul Franţei, în Italia şi în Elveţia, ducându-şi fiica la aer curat, pentru a o salva. Toate încercările sale sunt însă zadarnice. În vara anului 1888, Hasdeu îşi aduce fiica bolnavă înapoi în ţară. După o scurtă perioadă în care i-a vizitat pe toţi doctorii Capitalei, Iulia Hasdeu este dusă la Mânăstirea Agapia. În luna august a aceluiaşi an, nefericitul tată îşi aduce copila acasă, ultimele speranţe ale acestuia îndreptându-se către divinitate. Dar minunea pe care o aştepta Hasdeu nu soseşte, iar pe 29 septembrie 1889, în vârstă de abia de 19 ani, Iulia se stinge din viaţă.
După dispariţia prematură a preaiubitei sale fiice, marele cărturar îşi va canaliza întreaga energie într-o singură direcţie: spiritismul. Ani buni după moartea Iuliei, cei doi, tatăl şi fiica, se vor întâlni regulat în castelul de la Câmpina, în timpul şedinţelor de spiritism. De altfel, chiar şi acest castel construit de Hasdeu, gândit ca un templu închinat fiicei sale, a fost înălţat întocmai după planurile transmise de Iulia din lumea de dincolo. O însemnare a cărturarului pe un manuscris spiritist, scrisă cu cerneală neagră şi păstrată nealterată peste timp, stă mărturie acestui fapt: „Acest castel s-a zidit între anii 1894 şi 1896, planul fiind dat de spiritul Iuliei [...]“.
Vizitatorii pot admira mobilierul, obiectele familiei Hasdeu, fotografii si documente originale, manuscrise, editii princeps ale cartilor savantului, colectii de reviste conduse de marele filolog ori la care acesta a colaborat, tablouri semnate de Nicolae Grigorescu, Sava Hentia, G. D. Mirea, Diogene Maillart.

Busteni


Situată la poalele celor mai frumoşi munţi din abruptul prahovean al Bucegilor, la confluenţa Prahovei cu văile Cerbul şi Jepilor, staţiunea Buşteni (882 m alt.) este şi cel mai important punct de plecare pe itinerarele ce străbat în toate direcţiile acest masiv.

În Buşteni se găsesc forme de cazare pentru toate categoriile de turişti: în camping, la gazde particulare, vile, pensiuni cu dotări foarte bune, hoteluri de diferite categorii sau cabanele de la diferite altitudini, pe traseele ce străbat aceşti munţi.

Drumetie: Busteni - Cascada Urlatoarea

Buşteni - Cascada Urlătoarea → cercul roşu, timp de parcurs – cca 40 minute. Traseul este prin pădure, începând din spatele clădirii telecabinei. Cu cât ne apropiem de cascadă, traseul este mai uşor.

Drumetie: Busteni - Valea Jepilor - Cabana Babele




Buşteni – Valea Caraimanului (Jepilor) – Cabana Caraiman (2025 m) – Cabana Babele (2200 m) → crucea albastră, timp: 4½ h până la Cabana Babele.
Sectorul dintre Buşteni şi Cabana Caraiman, este dificil, iar iarna nu se recomandă : la început urmăreşte drumul forestier, apoi poteca se angajează pe coaste împădurite şi pietroase, ca în continuare, poteca să treacă de o parte şi de alta a văii, strecurându-se pe sub stânci şi hornuri, pe scări de pietre cu cabluri de asigurare, când pe la baza abruptului Caraimanului, când a Jepilor Mici, urmând un urcuş accentuat, prin stâncărie, după care se ajunge la Cabana Caraiman. De aici, mergând pe Valea Caraimanului, se ajunge la Cabana Babele în aproximativ ½ h.


Drumetie: Cabana Babele - Pestera Ialomicioara

Cabana Babele - Peştera Ialomicioarei -- marcaj crucea albastră, timp de parcurs 1 ½ h. Traseul este mai abrupt în prima parte, fiind necesară aici o atenţie crescută din cauza pietrelor ascuţite. În partea a doua, drumul este mai relaxant, pentru ca în ultima parte a traseului, după ce trecem de Hotelul Peştera, drumul să fie amenajat, cu trepte pe lângă un fir de apă.

Portiune de traseu spre Hotel Pestera


Acest asezamant a avut o istorie deosebita, insasi prin situarea la intrarea in pestera care ii da si numele. Ctitorul a fost Mihnea cel Rau, in prima jumatate a secolului al XVI-lea, cand aici exista o biserica de lemn. Si acest schit a cunoscut multe pagube provocate de incendii, dar de fiecare data a fost reconstruit, intre anii 1819-1940. Ultimul incendiu din anul 1961 a fost devastator, distrugand intreaga cladire, incat nu a mai fost refacut schitul.
A aparut si o cladire noua- Pestera Cocora, la 300 m mai jos de gura pesterii, construita de ieromonahul Ieronim II, cu hramul Nasterea Maicii Domnului (1901). Si aceast nou asezamant a fost reconsolidat prin grija patriarhului Justinian (1961).
In anul 1991 s-a construit o noua biserica, iar la intrarea in pestera un complex de chilii.

Doar turla bisericii iese din Pestera Ialomicioara

Drumetie: Cabana Babele - Monumentul Eroilor

Cabana Babele – Monumentul Eroilor (Crucea Caraiman) (2284 m alt.) → crucea roşie, timp de parcurs 1 ½ h. Acest obiectiv constitue un important punct de belvedere, iar traseul nu este dificil.

Panorama cu Monumentul Eroilor (Crucea Caraiman) si o parte din Busteni

Monumentul Eroilor (Crucea Caraiman)

Drumetie: Cabana Babele - Cabana Omu

Cabana Babele – Cabana Omu (2505 m alt.) → banda galbenă, timp de parcurs 2 ¼ h până la Vf. Omu. Acest traseu este absolut spectaculos şi uşor de străbătut. De la Cabana Babele până sub Vf. Bucura se merge pe un plai care oferă ochilor nişte peisaje pitoreşti, de neuitat; după aceea cărarea urmează o muchie ce înconjoară ca o pâlnie, obârşia Văii Cerbului, până sub Vârful Omu.

Răsăritul văzut de la Cabana Babele


Aproape de Vârful Omu este Valea Cerbului, deasupra careia vegheaza pe versantul din stânga, creasta numită Colţii Morarului

Spre Varful Omu

Drumetie: Cabana Omu - Valea Cerbului - Busteni

Cabana Omu - Valea Cerbului - Cabana Gura Diham - Busteni -- banda galbena, timp de parcurs cca 5 ½ h până la Buşteni. Traseul pe Valea Cerbului este nerecomandat iarna. Prima parte a traseului este pe serpentine, dupa care urmeaza un sector de grohotis, care necesita o atentie sporita. Se urmeaza apoi o carare pe versantul drept, apoi pe cel stang si iar pe cel drept. Se trece prin mai multe sectoare de padure, de amestec, de conifere si de foioase, care se diferentiaza ca peisaj si culoare, cel mai bine toamna (pozele sunt facute la inceputul lui octombrie).


Turism in Sinaia - Castelul Peles

Cartierul prin care intrăm în Sinaia este cea mai veche parte a oraşului. El se numeşte Izvor şi a fost prima aşezare laică permanentă de pe valea superioară a Prahovei, fiind întemeiat în 1782-1784 de cei 24 de scutelnici daţi de domnitorul Mihail Şuţu mănăstirii Sinaia.

Risipită pe ultimele pante ale muntelui Furnica (2 102 m alt.), staţiunea Sinaia s-a dezvoltat în a doua jumătate a secolului XIX, când regele Carol I, adus în ţară, şi-a ales aici locul reşedinţei de vară şi a construit castelul Peleş (1875-1883).

Statui in fata Castelului Peles

Castelul Peles din Sinaia, cel mai impresionant castel din Romania, este un important reper turisic din zona Valea Prahovei. Initial resedinta regala de vara (pana in 1947), castelul a fost construit din lemn, piatra, caramida si marmura, pe malul stang al paraului Peles, intre anii 1873 - 1883 (etajul I) si intre 1896 si 1914 ( etajul II), de Carol I de Hohenzolleren - primul rege al Romaniei (1866 - 1914), in stilul renasterii germane, dupa planurile arhitectului vienez Wilhelm von Doderer si ale celui german Johann Schultz din Lemberg (Lovov), cu transformari si adaugiri gotice efectuate de arhitectul ceh Karel Liman in anii 1896 – 1914.

Carol I si Pelesul

Castelul Peles are 160 camere (stilul predominant fiind cel renascentist germanic care se imbina armonios cu alte stiluri precum cel renascentist italian, gotic, baroc german, austriac, turcesc si francez rococo) si un turn central de 66m inaltime.

In prezent Castelul Peles adaposteste un valoros muzeu cu ample colectii de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobila, tapiserii, statuete, obiecte de ceramica, elemente de vesela din aur, argint si portelan, vitralii etc.

Colectia de arme a Castelului Peles cuprinde peste 4000 de piese putand fi divizata in arme de parada si de vanatoare. Printre aceste arme albe si de foc, se numara piese incepand din secolul al XV-lea pana in secolul al XIX-lea.

Mobilierul de arta care decoreaza majoritatea incaperilor castelului cuprinde piese originale datand din secolul al XV-lea, realizate in cunoscute ateliere europene din Mainz, Munchen, Viena, Hamburg.

Vitraliile au fost achizitionate intre anii 1883 si 1914. O parte din ele sunt originale, piesele elvetiene si germane din secolul al XV-lea, al XVIII-lea, altele dateaza din secolul al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea – aceste vitralii fiind lucrate in atelierele din Zettler (Munchen) si Zwolfer (Viena).

In domeniul artei plastice se disting picturi originale semnate de Gustav si Ernest Klimt, Franz Match, Dora Hinz si chiar regina Elisabeta, dar si o serie de copii dupa pictori celebrii.

De remarcat sunt camerele armurilor, Camera Florentina, sala de receptie (unde sunt expuse picturi reprezentand cele 16 castele apartinand familiei de Hohenzzolern), Camera Franceza, Camera Turceasca, Sala de Consiliu, Sala de concerte si Apartamentul Imperial.

Alaturi de mobilierul de calitate si decoratiile interioare care impodobesc incaperile Castelului Peles, se remarca prezenta decoratiilor din piatra, a statuilor turnate in bronz precum si a picturii murale din exterior. Ancadramentele usilor sunt din piatra sculptata fiind in concordanta cu trotuarele din jurul castelului, din dale si scari tot din piatra avand o balustrada ornata. In curtea interioara, peretele este decorat cu pictura a frescco.

Castelul Peles este inconjurat de sapte terase concepute initial in stilul renasterii italiene tarzii si decorate cu statui (apartinand sculptorului italian Romanelli), fantani sculptate in piatra, vase ornamentale si marmura de Carara de o frumusete impresionanta. Arhitectii au utilizat din abundenta decoratiunile din lemn atat la exterior cat si in interiorul castelului si acest lucru ofera un aspect cu totul special cladirii.

Principala sursa: www.cronicarii.com

În afară de castelul Peleş si castelul Pelisor, transformate în muzee, şi a mănăstirii Sinaia, ctitorie din anul 1695 a spătarului Mihail Cantacuzino (valoros monument în stil brâncovenesc), Sinaia oferă vizitatorilor săi minunate excursii în împrejurimi.

Vedeti si interiorul Castelului Peles