Se afișează postările cu eticheta Bucuresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bucuresti. Afișați toate postările

Orasul Bucuresti: Centrul arhitectural istoric

Centrul istoric al Bucurestiului este situat intre bulevardele Elisabeta si Carol la nord, Calea Victoriei la vest, bulevardul Corneliu Coposu si Splaiul Dambovitei la sud si bulevardul Hristo Botev la est. Nucleul originar al orasului este un loc al memoriei in care straturile trecutului sunt inca vii. Zona comerciala traditionala a Bucurestiului, dezvoltata in jurul Curtii Domnesti incepand din secolul al XVI-lea, pastreaza inca traseul sinuos al strazilor medievale si vechile pivnite boltite. Dar cladirile existente, cu exceptia unor biserici si hanuri, dateaza in cea mai mare parte din perioada de dupa incendiul devastator din 1847. Reconstructia zonei a antrenat modernizarea functiunilor de locuire si comert, aparitia unor noi tipuri de cladiri (banca, bursa, hotelul) si patrunderea, alaturi de elementele traditiei locale (geamlacuri, arcade plate, stresini decorate), a influentelor arhitecturii occidentale, intr-o sinteza stilistica plina de culoare si pitoresc.

Vizualizati si Harta centrului istoric al Bucurestiului

Orasul Bucuresti: scurt istoric

Oras al contrastelor, marcat deopotriva de mostenirea bizantina si de mitul "micului Paris".
Asezat la rascrucea drumurilor care legau apusul de rasarit si nordul intracarpatic de sudul balcanic, Bucurestiul s-a confruntat in timp cu un destin advers: de la pozitia strategica nefavorabila la indiferenta si delasarea locuitorilor, de la frecventele cutremure, inundatii, epidemii, incendii si ocupatii ale trupelor straine la buldozerele regimului totalitar si la stridentele interventii ale tranzitiei. Mica cetate din secolul al XIV-lea, transformata in 1458 de Vlad Tepes in resedinta domneasca, a devenit in 1659 capitala a Tarii Romanesti, iar in 1862 a Romaniei moderne. Dupa aproape cinci secole de istorie medievala si peste o suta de ani de dezvoltare arhitectural-urbanistica moderna, Bucurestiul a cunoscut demolarile "epocii de aur" si, dupa 1990, presiunea intereselor de afaceri. Intorcandu-se acum spre patrimoniul sau istoric, orasul are sansa de a-si reconstrui destinul.

Orasul Bucuresti - Strada Lipscani

Strada Lipscani a fost cea mai populara strada comerciala a vechiului Bucuresti. Denumirea, datorata negustorilor care-si aduceau marfurile din orasul german Leipzig (Lipsca), s-a extins de altfel asupra intrgului cartier , cunoscut ca "Lipscarie". Mentionata pentru prima data in anul 1589 sub denumirea de "Ulita cea Mare", strada Lipscani a reprezentat inca din secolul al XVII-lea axa principala a zonei comerciale. Grav afectat de cutremure si incendii, fondul construit , format in cea mai mare din case de lemn si chirpici, a fost aproape integral refacut dupa 1850, pastrandu-se numai vechile pivnite cu bolti din caramida.
Tronsonul vestic (cuprins intre Calea Victoriei si Strada Smardan), ocupat la origine de hanuri, s-a transformat cu timpul intr-o zona eleganta cu profil bancar, in timp ce restul strazii si-a mentinut caracterul animat de artera comerciala, impreuna cu ritmul alert al fatadelor inguste si mozaicul pitoresc de forme si stiluri.

Orasul Bucuresti - Arcul de Triumf

Arcul de Triumf

Arcul de triumf a fost inaltat in anul 1922 din lemn si stuc, in cinstea proclamarii Unirii, dupa izbinda armatelor romane in primul razboi mondial, arc ce va fi inlocuit cu unul de piatra, opera arhitectului Petre Antonescu, intre anii 1935-1936.
Fatada sudica este frumos impodobita cu doua medalioane in bronz, ce infatiseaza chipurile regelui Ferdinand si al reginei Maria, care le inlocuiesc pe cele originale, distruse de regimul comunist, dupa anii `80. In locul lor au fost aplicate doua mari flori de piatra, care au fost date jos, dupa 1989, iar chipurile regale si-au reluat locul.
Deasupra fiecarui medalion se afla cite o Victorie in relief, opere ale sculptorilor C. Baraski si M. Constantinescu. Pe fatada nordica, alte doua medalioane au sculptate chipurile Barbatia si Credinta. Barbatia infatiseaza un razboinic cu sabie, lucrare a lui I. Jalea, iar Credinta pe cea a unui tinar cu o cruce, autor C. Baraski. Victoriile de deasupra lor sint executate de sculptorii D. Onofrei si C. Medrea.
Pe pietrele de bolta ale Arcului de Triumf sint inscrise bataliilor razboiului (Marasesti, Oituz, samd), iar pe fatadele laterale sint inscrise proclamatiile regelui Ferdinand catre popor cind tara a intrat in razboi si cea de la Alba Iulia cu prilejul incoronarii.