Cetatea Noviodunum

Cetatea Noviodunum se afla in partea de NE a orasului Isaccea. Este situata pe malul Dunarii, in punctul „ Pontonul Vechi” sau „Eski Kale” (in lb. turca Cetatea Veche), pe un promontoriu inalt de circa 20 m.


Odata cu anexarea teritoriului dintre Dunare si Mare – Dobrogea – la provincia Moesia Inferior in perioada imparatului Vespasian, Noviodunum isi incepe evolutia economica, militara si urbana, ca baza principala a flotei romane de la Dunarea de Jos ( Classis Flavia Moesica ) , si sediu al altor unitati militare (detasamente ale leg. V Macedonica si, dupa mutarea acesteia in Dacia, la Potaisa in 167, ale leg. I Italica, leg. XI Claudia si al unitatii de Milites Primi Constantiniani), dar si ca punct terminus al drumului militar si comercial care traversa Dobrogea venind de la Marcianopolis si care intalnea aici drumul de limes, care urma malul drept al fluviului.

Recunoasterea oficiala a importantei asezarii si a statutului sau este data de ridicarea acesteia la rangul de municipium la sfarsitul sec. II e.n. .
In epoca Dominatului, Noviodunum ramane statie importanta de flota si sediu al leg. I Iovia Scythica in a carei sarcina cadea apararea granitei de nord a provinciei. Aici isi avea in continuare sediul prefectul flotei de la Dunarea de Jos, numita acum Classis Ripae Scythicae.

Descoperirile arheologice, din prima epoca a fierului, getica, elenistica, apoi pastrarea de catre romani a numelui de origine celtica mentionat in unele surse literare, ne arata ca asezarea romana a suprapus una getica.

Investigatiile arheologice au relevant existenta unei asezari deosebit de infloritoare in secolul al XI-lea, marcata de distrugerile populatiilor migratoare: pecenegi, uzi si cumani. Se pare ca in urma atacului cumanilor din 1095, locuirea extra muros inceteza, zona fiind ocupata de o necropola plana de inhumatie, unde s-au practicat inmormantari in secolul al XII-lea si inceputul secolului al XIII-lea. Locuirea in zona este reluata in primele decenii ale secolului al XIII-lea, dar nu pentru o perioada lunga de timp, datorita distrugerile provocate de tatari in 1242. Totusi, cercetarile arheologice din 2003 ne aduc argumente noi, ca asezarea civila a continuat sa fie locuita si dupa 1242, pana la cucerirea otomana de la inceputul secolului al XV-lea.

Sursa: www.noviodunum.ro

Cetatea Dinogetia


Cetatea Dinogetia este localizata pe partea de est a drumului ce leaga localitatile Garvan si 23 August.


Dinogetia a fost o asezare antica fortificata cu zid de aparare, situata pe un promontoriu stancos din malul dobrogean al Dunarii, in zona cotului dintre gurile Siretului si Prutului.
Numele ei este autohton (getic), fiind amintit prima data in sec. II e.n. de geograful Ptolemeu si a fost pastrat si transmis de romani si bizantini.


Sapaturile arheologice incepute in 1939 si reluate pe scara mare in 1949, au avut ca prim scop descoperirea asezarii medievale timpurii (sec. X-XII), ale carei urme se afla deasupra ruinelor cetatii romano-bizantine (sec. IV-VI e.n.), cercetarea acestora din urma continuand. S-a constatat ca asezarea a fost inconjurata cu zid de aparare din piatra legata cu mortar inca de la venirea in regiune a romanilor (sec. I e.n.).



Dovezi de cultura materiala aflate pe aceasta insula stancoasa (popina) si in imprejurimi, atesta inceputurile vietuirii omenesti aici inca din epoca pietrei slefuite.
La baza depunerilor romane s-au gasit resturi de cultura materiala getica. Insusi numele Dinogetia arata existenta unei asezari bastinase mai vechi decat cetatea romana.
Populatia getica a fost supusa de romani in sec. I e.n.. Diferite forme de civilizatie descoperite arata o perioada de inflorire in sec. II-III e.n..

La sfarsitul sec. III si inceputul sec. IV e.n., in cadrul reformelor imparatilor Diocletian (284-305) si Constantin cel Mare (306-337), cetatea Dinogetia este reconstruita din temelii cu ziduri groase de cca. 3 m, in acest punct strategic ce facea parte din lantul de fortarete menite sa pazeasca frontiera imperiului pe malul drept al Dunarii de Jos.
Mari refaceri de constructii au avut loc in timpul imparatilor Anastasius I (491-518) si Iustinian (527-565). Fortificatia a fost parasita in vremea impararului Mauriciu Tiberiu (582-602), in urma atacurilor repetate ale slavilor si avarilor. Dupa aceea viata aici a scazut mult in intensitate.

In anul 971, in urma alungarii cneazului Sviatoslav al Kievului de catre Ioan Tzimiskes, imparatul Bizantului (969-976), granita imperiului revine la Dunare, iar cetatea Dinogetia isi reia rolul de paza la frontiera.

Ruinele din cetate sunt nivelate, poarta cea mare si zidul de incinta refacute. Populatia de pe intreaga popina locuia in sec. X-XII in bordeie si se ocupa cu pescuitul, agricultura, cresterea vitelor si vanatoarea si avea legaturi diverse cu marile centre ale vremii in frunte cu Constantinopolea si Kievul.

In mijlocul asezarii se inalta cladirea unei bisericute care se pare ca a dat si numele actual al popinei.
Viata avea sa continue pe popina pana catre sfarsitul sec. al XII-lea.